Strong Enough...

  Timpul trece, intalnim oameni noi, vedem locuri noi, dar in acelasi timp, unele persoane le lasam in urma, sau ne lasa ei pe noi... "ne salutam la semafor, ne intalnim intamplator, ne mai sunam de sarbarbatori"... si nu se opreste niciodata aceasta dubiosenie, mereu vom intalni persoane noi, mereu vor fi persoane pe care le vom lasa in urma noastra... de ce? E simplu, unele persoane stagneaza, altele chiar regreseaza, iar noi nu putem sa-i tinem de mana, obligandu-i sa tina pasul pentru ca si asa este destul de complicat sa ne ridicam pe noi insine... 

  Daca am invatat un lucru in momentul in care am lasat persoane in urma a fost faptul ca nu trebuie sa regret, ca nu trebuie sa am remuscari... nu sunt capabila sa ajut pe toata lumea, nici un om nu este capabil de asta... 

  Este ok sa dai un sfat, sa spui o vorba buna, sa dai o mana de ajutor... dar nu sa ajuti neconditionat o persoana pentru ca acel om va astepta mereu acea mana de ajutor si nu va mai fi capabil sa progreseze fara o persoana langa el... 
  Stiu ca este oarecum dificil, uneori dureros, sa te uiti in urma ta si sa vezi ca ei au ramas acolo, dar priveste partea buna a lucrurilor: uita te unde ai fost atunci, acolo in spate cu acea persoana si gandeste-te cati "pasi" ai facut in acea perioada...
  Nu este vorba de egoism, nici macar de rautate... e doar ideea de a intelege ca atunci cand ajuti pe cineva de mai multe ori, acel omulet va astepta mereu ajutor si nu va mai face nimic de unul singur...